Accident rutier la Mărtinie, pe DN 67 C. Două persoane au nevoie de îngrijiri medicale

Secția de pompieri Sebeș intervine, marți dimineața, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 67C, pe raza localității Mărtinie.

Este vorba despre două autoturisme implicate. Două persoane necesită îngrijiri medicale. Fără persoane încarcerate. Forțe alocate: o ASAS și o EPA, transmite ISU Alba.

Potrivit IPJ, la data de 4 iunie 2024, în jurul orei 08.15, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Sebeș, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67C, pe raza localității Mărtinie, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 38 de ani, din comuna Șugag. În urma accidentului, cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu erau sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*