(P.E.) Călin Matieș (AUR): RELAX-Alba Iulia, unul dintre proiectele mele pentru cetățenii municipiului. E nevoie ca de aer de o zonă de petrecere a timpului liber!

Știm cu toți ce important este ca un oraș să aibă zone de relaxare. Locuri în care bunici, părinți și copii să poată petrece, împreună, timp de calitate.

E unul dintre capitolele la care municipiul nostru este mai mult repetent decât restant. Iar vinovații nu trebuie căutați prea mult, fiindcă e limpede cine ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru.

Nu avem un strand, iar cele câteva locuri de grătar și filigorii din zona fostului restaurant Panoramic sunt o picătură într-un ocean.

De aceea, propunerea mea pentru rezolvarea acestei probleme este amenajarea malulului Ampoiului, mai precis zona cartierului Ampoi 3 către Bărăbanț.

E un teren generos, aflat lângă râu și întrunește toate condițiile pentru a deveni locul perfect în care albaiulienii să aibă parte de momente de respiro la ei acasă.

Primul lucru care trebuie făcut este rezolvarea iluminatului public. Asta ca să avem siguranță și să ne asigurăm că facem lucrurile temeinic. Mai apoi, va trebui să ne îngrijim de amenajarea unor zone verzi și să plantăm cât mai mulți copaci. Vom face alei, pentru ca accesul în tot perimetrul să fie facil. Băncile și locurile de joacă vor completa, fără discuție, în mod fericit, tot acest ansamblu.

Va fi, zic eu, orașul de la marginea orașului. Pot fi gândite elemente de mobilier urban, inclusiv terase acoperite, lucru care ar permite inclusiv organizarea unor mici petreceri de familie. Odată zona dezvoltată, sunt sigur că va fi atractivă și pentru mici comercianți, de preferință locali, care să își vândă produsele.

Ne uităm, de multe ori cu jind, la orașe din străinătate care profită de orice petec de pământ pe care îl au pentru a-l transforma în oază de liniște. Asta, în timp ce în Alba Iulia, sub nasul nostru, o zonă ca cea de care am vorbit e o pârloagă. Mai tot timpul plină de gunoaie pe care le strâng, nu de puține ori, elevii care organizează cu școala campanii de ecologizare.

În 9 iunie, albaiulienii au prilejul de a decide direcția pe care municipiul o va urma în următorii 4 ani. La cum arată lucrurile astăzi, un singur lucru e sigur: SCHIMBAREA este, musai, necesară!

Călin Gheorghe Matieș, candidatul AUR la Primăria Municipiului  Alba Iulia

Material realizat de START MEDIA CENTER SRL la comanda Partidului Alianta pentru Unirea Românilor, CMF 21240330

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*