La data de 25 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, de către o femeie de 34 de ani, din Câmpeni, cu privire la faptul că a fost agresată de către fostul soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în timp ce femeia s-ar fi aflat într-o locuință din Alba Iulia, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu fostul său soț, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, ar fi agresat-o, fără a-i provoca leziuni grave pentru care să fie necesară acordarea de îngrijiri medicale.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii au emis, față de bărbat, ordin de protecție provizoriu, prin care i-au interzis să se apropie de fosta sa soție.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Fii primul care comentează