Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare patru ani de la cei care conduc județul de 20 de ani.
Din cauza ploilor puternice din ultimele zile, DN 74A a fost avariat, ceea ce a afectat traficul rutier în zonă. Împreună cu colegul meu Corneliu Muresan am avut discuții cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și cu directorul general Cristian Pistol, solicitând intervenția de urgență pentru repararea tronsonului de drum afectat.
Zona afectată a fost deja securizată, iar colegii mei din Ministerul Transporturilor m-au asigurat că drumul va fi consolidat și reparat până la sfârșitul lunii mai. Chiar dacă au tot primit promisiuni în ultimii ani că se rezolvă această problemă, acestea au rămas doar în pliantele galbene și albastre de campanie și în articolele de ziar.
Ca multe alte probleme ale oamenilor din Alba o rezolvăm și pe aceasta tot NOI, echipa PSD, a transmis Negrescu.
Partidul Social Democrat Alba derulează o amplă campanie de promovare a producătorilor locali, sub sloganul ”Cumpără din Alba! Cumpără românește”. Prin această inițiativă, PSD Alba și coordonatorul județean, europarlamentarul Victor Negrescu, își propun să sprijine …
Nu vin cu o replică la textele publicate de Oana Badea. Nici Liviu Rusu, nici noi, cei din echipa PSD Aiud, nu avem vreun motiv de a încerca să îi explicăm doamnei Badea, fost secretar …
Înființarea unui centru de dializă la Abrud sau Câmpeni este o investiție necesară, extrem de importantă pentru întreaga zonă a Munților Apuseni, în contextul în care pacienții care suferă de insuficiență renală avansată trebuie să …
Fii primul care comentează