Primăria Alba Iulia a obținut finanțare, prin PNRR, pentru extinderea cu încă 6,5 km a rețelelor de apă potabilă și canalizare din municipiu. Astfel, pe străzile Cerbului, Azuga, Dimitrie Paciurea, Bistra, Șugag, Jidvei, Romanița, Septimiu Albini, precum și pe tronsoane din străzile Oașa – Valea Argintului, Gilău – Pădurii și Gilău – Tarnița vor fi extinse rețelele de apă și canalizare, în timp ce străzile Măgurei, Dragomirna și Atena vor beneficia de extinderea rețelei de canalizare. Aceste străzi fac parte din două proiecte finanțate prin PNRR cu 4.530.500 lei, valoarea totală a investiției fiind de 7.787.794 lei. În acest moment se lucrează la caietele de sarcini pentru executarea lucrărilor, fiind deja elaborată documentația tehnică și obținută autorizația de construire. Durata estimată pentru execuție este de 24 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Sunt vești bune pentru albaiulieni. Nu doar pentru cei care locuiesc pe aceste străzi, ci pentru întreaga comunitate. Reducem poluarea mediului înconjurător și creștem calitatea vieții. Rezolvăm, rând pe rând, problemele municipiului. Facem din Alba Iulia un loc mai bun. Împreună, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și celelalte instituții de cultură subordonate, organizează și în acest an o serie de concerte, evenimente și acțiuni culturale dedicate Zilei Naționale a României și …
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional iar valoarea totala a investiției este de peste 3,3 milioane lei. Gradul de realizare a lucrărilor este de aproximativ 70%. Până în acest moment s-a finalizat extinderea de …
La Alba Iulia a fost reluat evenimentul Săptămâna Națională a Voluntariatului. Acțiunea se desfășoară în perioada 9-15 mai 2022, sub organizarea a 16 organizații nonprofit, trei instituții locale și o societate comercială. Rezultatul imediat al …
Fii primul care comentează