Accident de ATV, sâmbătă, în zona Arieseni-Vartop. Victima a fost extrasă, de către Salvamont, dintr-o râpă și predată unui echipaj SMURD. Din primele informații, persoana respectivă a duferit un traumatism de coloană lombară.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2024, în jurul orei 12.30, un tânăr de 18 ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un ATV pe drumul comunal 256, pe raza comunei Arieșeni, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu copac de pe marginea drumului, după care ATV-ul s-a răsturnat. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, din județul Timiș, pasageră pe ATV, a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În noaptea de 1 spre 2 august 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Încoronării din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, …
In memoriam Conferențiar universitar dr. Valer Moga (1954-2025) Cu nespusă tristețe, membrii Departamentului de Istorie, Arheologie și Patrimoniu, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, anunță decesul, mult prea devreme, al celui care …
Joi, 10 iulie 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, s-a derulat festivitatea de absolvire a studenților promoției 2025. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul absolvenților celor …
Fii primul care comentează