Balul Bobocilor la Liceul Teoretic Teiuş. Concurenţii au adoptat stilul vestimentar al anilor ’80

Vineri, 17 noiembrie 2023, elevii claselor a XII-a de la Liceul Teoretic Teiuş au invitat bobocii la bal! Tradiţionalul evenimentul – aşteptat de toţi liceenii, nu doar de cei aflaţi la început de drum – a avut loc la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, începând cu ora 17:00. Sala a părut neîncăpătoare, invitaţia organizatorilor fiind onorată de elevi, părinţi, profesori, consilieri locali şi teiuşeni ce au dorit să cunoască sau să fie alături de tânăra generaţie de liceeni.

 

La concursul pentru Miss şi Mister Boboc s-au înscris 11 elevi: Alexandru Frânc, Narcis Voican, Denisa Trif, Alexandra Opriţa, Alexandru Balica, Florina Mărcuş, Martin Hüter, Georgiana Opriţa, Luiza Zmuschi, Darius Bârlog şi Sarah Koncz.

 

Pentru că anii ’80 şi-au pus amprenta atât asupra modei, aducând o mare schimbare şi o revoluţie în industria fashionului, cât şi asupra muzicii – artiști precum Michael Jackson, Madonna, U2, Queen și Guns N’ Roses având un impact semnificativ, tema aleasă de organizatorii balului a fost: “Anii ‘80”.

 

Cei 11 concurenţi au adoptat stilul vestimentar al anilor ’80 – culori vii, blugi cu talie înaltă, jachete de piele, accesorii exagerate sau ţinute sport, au fost atenţi şi la coafuri, oferind spectatorilor ocazia de a se bucura de atmosfera vibrantă a anilor ’80. Au început concursul prezentându-se într-un mod cât mai original, folosindu-se de creativitate şi ingeniozitate. A urmat proba în care participanții au fost invitaţi să-și pună în valoare talentele și să aducă pe scenă un moment captivant, în concordanță cu tema anilor ’80. Alegerile concurenţilor au fost diverse: scenete umoristice ce au stârnit hohote de râs, dans sportiv, dans popular, stand-up comedy, pantomimă, recitarea unei poezii creaţie proprie sau interpretarea unui cântec emoţionant! La proba de verificare a cunoştinţelor fiecare participant a răspuns la două întrebări de cultură generală. La următoarea probă, concurenţilor li s-a cerut să continue cu unul-două versuri o melodie cunoscută. Nu au lipsit proba de mimă şi nici cea de dans ! Concursul a adus zâmbetul pe faţa spectatorilor, nostalgie – în cazul celor care au trăit în acea perioadă, energie pozitivă şi emoţii.

Au existat şi câteva momente artistice : două melodii free-style interpretate de Ciucă, câteva melodii ce au animat publicul interpretate de George Handru şi invitaţii lui, şi un moment folcloric interpretat cu profesionalism de ansamblul « Dor teiuşan ».

Miss şi Mister Boboc au fost stabiliţi de un juriu format din şapte elevi ai claselor a XII-a. Cum toţi candidaţii s-au descurcat foarte bine atât la probele surpriză cât şi la cele pe care le-au pregătit dinainte, au fost spontani, simpatici, creativi şi au câştigat susţinerea publicului, sarcina celor din juriu nu a fost uşoară! Pentru stabilirea câstigătorului premiului de Popularitate a fost creat un sondaj pe Internet, votul desfăşurându-se în timpul balului.

Câştigătorii din această toamnă sunt: Florina Mărcuş – Miss Boboc, Alexandru Balica – Mister Boboc şi Sarah Koncz – Miss Popularitate.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*