Viceprimarul Emil Popescu reprezintă Alba Iulia la Summitul Autorităților Publice Municipale din România

Astăzi are loc, la București, Summitul Autorităților Publice Municipale din România, organizat de Asociația Municipiilor din România (AMR) și Institutul Național de Studii și Cercetări în Administrația Publică.

Reprezint Municipiul Alba Iulia la un eveniment extrem de important, în care sunt discutate teme precum reorganizarea administrativ-teritorială, reforma fiscală, finanțarea administrației publice locale (APL), prezentul și viitorul politicii de coeziune sau tranziția verde și digitală la nivelul APL. Discuțiile au loc cu participarea celor mai importanți actori din administrație: prim – ministrul României, președinții celor două Camere ale Parlamentului, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, președintele Curții de Conturi, managerul de țară al Băncii Mondiale și, bineînțeles, președinții Asociației Orașelor din România și Asociației Comunelor din România.

Summitul urmează Adunării Generale de ieri a AMR, în cadrul căreia s-au discutat modificările legislative de ultimă oră care impactează administrația locală și modul în care municipiile pot acționa pentru reducerea efectului negativ al constrângerilor bugetare asupra calității serviciilor publice. Descentralizarea a reprezentat o temă importantă pentru municipii, care își doresc accelerarea și finalizarea procesului de transfer de competențe și bunuri de la nivel central către autoritățile locale, a precizat, luni, Emil Popescu, viceprimar al municipiului Alba Iulia.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*