Traficul rutier este oprit pe DN 1, joi dimineața, la kilometrul 404+950 metri, la intrarea în municipiul Aiud dinspre Teiuș, din cauza unui eveniment rutier în care a fost implicat un autovehicul. Din primele date rezultă că o femeie de aproximativ 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Teiuș – Aiud, a pierdut controlul asupra acestuia și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un parapet. În urma accidentului, femeia a fost rănită ușor.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare, a anunțat Biroul de presă al IPJ Alba, în jurul orei 11.15.

Fii primul care comentează