Starea  de bine la școală: o nouă provocare Erasmus +

Anxietate, stres, bulliyng sunt situații din ce în ce mai întâlnite la școală. Subiectul este considerat unul foarte serios la nivel european.

Pornind de la acest aspect, Erasmus + a desfășurat în Franța, lângă Poitiers, la doi pași de parcul de distracții Futuroscope, în perioada 13-16 iunie, vizita de studiu ,, QUALITY EDUCATION AND WELLBEING AT SCHOOL : TOWARDS A CARING SCHOOL’’. Pornind de la constatarea că starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a-și atinge întregul potențial școlar și că relaţiile pe care le au copiii între ei, cu adulţii, precum şi calitatea mediului de învăţare, influenţează fundamental progresele lor şcolare, Comisia europeană a demarat deja programe care să vizeze sănătatea mintală. Erasmus + s-a alăturat demersului în acest sens, reunind 50 de profesori, directori, consilieri școlari, din 18 țări europene pentru schimb de bune practici și soluții pentru starea de bine la școală.

Vizita a cuprins mai multe conferințe, o sesiune de prezentări de bune practici privind starea de bine la școală și două ateliere.

Pentru început, am fost întâmpinați de domnul Charles TOROSSIAN, directorul IH2EF, locația desfășurării formării, care ne-a adresat un cuvânt de bun-venit și a subliniat rolul și importanța sediului pe care îl conduce în formarea cadrelor didactice.

Reprezentantul Comisiei Europene, Oana FELECAN, ne-a prezentat statisticile la nivel european privind sănătatea mintală, diversele probleme ale elevilor la școală, ce fel de politici sunt demarate în acest sens și diverse programe déjà puse în practică în școli.

Inspectorul școlar Agnès Castel a susținut conferința ,,Respir’École’’în care ne-a subliniat importanța respirației pentru starea de bine.  A avut loc  și o sesiune de prezentări ale reprezentanților fiecărei țări, astfel s-a produs un schimb de bune practici, căci vom putea implementa fiecare dintre noi activități care au deja rezultate pozitive.

Cele două ateliere –unul fiind reprezentat de vizita școlii primare ,,Groupe Scolaire Marcel Ribbe’’ au fost constructive, întrucât am surprins elevii în timpul activităților desfășurate într-o zi obișnuită de școală, iar celălalt la Atelier Canopé, loc în care profesorii au posibilitatea să se formeze, mai ales în ceea ce privește metodele moderne de predare-învățare.

Reprezentantul ERASMUS + al Franței, doamna Christelle COËT-AMETTE ne-a informat despre posibilitățile formărilor ERASMUS+ și a propus cursanților posibilități privind viitoare parteneriate pe plan internațional.

Desigur, ,, starea de bine’’ privește și profesorii, nu doar elevii, astfel că organizatorii au fost atenți și la acest aspect, oferindu-ne șansa de a vizita parcul de distracții Futuroscope.

Recomand călduros formările din cadrul programului Erasmus + tuturor cadrelor didactice și nu numai, pentru că fie ele individuale sau de tip parteneriat, ele aduc întotdeauna beneficii personale și profesionale, care diseminate, aduc plus valoare în viața noastră și a celor de lângă noi. Mai multe informații se pot găsi pe site-ul ANPCDEFP : www.anpcdefp.ro

Pe această cale, doresc să mulțumesc ANPCDEFP pentru încrederea pe care mi-a oferit-o prin această vizită și care se dorește doar începutul unor noi orizonturi!

DRAGOȘ Luana-Mirela, profesor de Limba Franceză la Școala Gimnazială Drașov

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*