Absenţa ei mă zăpăceşte ca un drog
Iluziile foşnitoare-mi dau târcoale
Proptindu-mă în ele ca-n cârje un olog
Ronţăi amintirile, vechi zaharicale
Devalorizate, false, fără de esentă.
Însă maşinaria tristă a serii toacă
Amuzată, lăsând în mine o absenţă
Şi gândul la prezenţa ei mă îneacă.
Absenţa ei impune rele multe
De-am tăvălit-o prin zăpada alb-imaculat
Când competent şi sigur am îmbrăţişat
Stafiile din geamuri şi umbrele din pat.
Developând realitatea ca posibilă-exact
TRANDAFIRUL ALB i l-am pus în cutia poştală
Şi m-am pierdut în întunericul compact
Unde ningea bezmetic, dar ningea cu fală.
Măcinat de îndoieli, absenţa ei vibrează,
Maşinăriei triste eu defecţiunea-i rog
Inocent, ironic, sincer, însa tot punctează
Mai acerb -prezenţa ei- iluzie de drog.
Fii primul care comentează