La data de 21 aprilie 2023, Poliția Orașului Teiuș a fost sesizată de către o femeie de 67 de ani, din orașul Teiuș, cu privire la faptul că a fost agresată de soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, la data de 21 aprilie 2023, în jurul orei 21.00, pe fondul unor discuții contradictorii, în timp ce se aflau în locuința comună, bărbatul, în vârstă de 72 de ani, ar fi agresat-o pe femeie.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În cursul aceleiași zile, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis. Bărbatul de 72 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiștii din Teiuș.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.

Fii primul care comentează