Bancomat cuprins de flăcări, după ce hoții au încercat să fure banii

„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, în municipiul Mediaș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unități bancare ieșea fum. Polițiștii au pătruns în holul unității și au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă.La fața locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum și un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omenești.Din investigațiile preliminare efectuate, polițiștii medieșeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unității bancare și ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului și, astfel, la izbucnirea incendiului. Până în acest moment nu s-a stabilit un prejudiciu. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.În prezent, polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

ISU Sibiu a fost sesizat duminică dimineața, în jurul orei 4:00, cu privire la un incendiu produs la un bancomat pe strada I.C. Brătianu din municipiul Mediaș.La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta cu flacără și se acționa cu două stingătoare.Pompierii au lichidat incendiul, în urma căruia a ars bancomatul, iar pereții din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectați de fum. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit electric, susțin pompierii.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*