Cod GALBEN și PORTOCALIU în județul Alba. Precizări din partea Administrației Naționale de Meteorologie

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ DE COD GALBEN. Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 14 – 19 ianuarie, ora 18. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, cantități importante de precipitații.

      În zona montană și submontană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș, temporar va ploua, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații mixte și se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali și în Munții Apuseni, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80…90 km/h și va fi viscol. În Dobrogea, local și temporar, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze în general de 55…65 km/h. Notă: Intensificări ale vântului vor fi pentru perioade mai scurte de timp și în restul zonei montane, precum și în vestul țării.

AVERTIZARE METEORLOGICĂ DE COD PORTOCALIU. Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 23 – 19 ianuarie, ora 18. Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului.

Zone afectate: la altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali. La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 100…110 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea redusă. Notă: În zilele următoare, vântul va continua să aibă unele intensificări la munte și în sud-est, iar în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitații local însemnate cantitativ. În zona montană, treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi precipitații mixte. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*