Având în vedere o serie de lucrări privitoare la sistemul de iluminat public, desfășurate în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene, fac un apel către proprietarii de autoturisme de a elibera, în perioada 10-15 octombrie 2022, în intervalul orar 07.00-19.00, trotuarele aflate în zonele/străzile menționate mai jos.
Strada Teilor-tronson strada Avram Iancu-strada Primăverii, partea dreaptă
Strada Mihai Eminescu-tronson strada Primăverii-strada Libertății
Strada Libertății-tronson strada Ioan Buteanu-strada Mărăști, partea stângă
Strada Ioan Buteanu-tronson strada Morii-strada Libertății-strada Oituz
Strada Simion Bărnuțiu-tronson strada George Coșbuc-strada Regina Maria
Strada Avram Iancu-tronson strada Tudor Vladimirescu-strada Teilor
Precizez că, dincolo de disconfortul de câteva zile, lucrările desfășurate în aceste perimetre sunt în beneficiul cetățenilor municipiului. Mizez pe înțelegerea albaiulienilor și transmit că, pentru o informare cât mai eficientă, am apelat și la sprijinul polițiștilor locali, care vor marca corespunzator zonele de intervenție.
De asemenea, am pus în vedere firmei care execută lucrările în cauză să respecte termenul contractual, iar la final să predea întregul amplasament, cu reparațiile aferente, la stadiul de impecabil, a transmis, marți, Emil Popescu, viceprimar al municipiului Alba Iulia.

Fii primul care comentează