Premianții Festivalului „Alb-Umor”, eveniment desfășurat la Alba Iulia în perioada 9-11 septembrie

În zilele de 9-11 septembrie, la Alba Iulia s-a desfășurat a XIII-a ediție a Festivalului „Alb-Umor” organizat sub egida Consiliului  Județean Alba.  În urmă cu cincisprezece ani, epigramistul și poetul Dorel Lazăr din Aiud, a avut inițiativa înființării și organizării acestui festival care în timp a devenit printre cele mai mari din țară, cu numeroși participanți, autori ai genului umoristic. Anul acesta în concurs, festivalul a avut șase secțiuni: – epigramă, parodie, rondel umoristic, sonet umoristic, proză scurtă umoristică și umor în volum (carte-tipărită). Și la această ediție a fost prezent caricaturistul Costel Pătrășcan care a stârnit hohote de râs în cascadă cu proiecțiile sale caricaturale.

Au dat „sare și piper” festivalului alți trei caricaturiști foarte, foarte talentați: Adrian Bighei, Vladimir Alexandru Chirca și Nedelcu Cătălin, care au desenat gratuit zeci și zeci de portrete-caricatură, albaiulienilor și turiștilor trecători pe la Poarta a III-a Cetății.

Juriul format din profesorii Mihai Haivas, Lucian Perța și George Corbul – președintele Uniunii Epigramiștilor din România, au desemnat câștigătorii acestei ediții a Festivalului „Alb-Umor”, a transmis, pe pagina sa de Facebook, poetul albaiulian Nicu Murgășanu.

Iată premiile:

1. EPIGRAMĂ:

Premiul I – Gheorghe Șchiop, Porumbacu de Jos

Premiul II – Gheorghe Bâlici, Chișinău

Premiul III – Vasile Vulpașu, Strehaia

Mențiune – Petru Ioan Gârda, Cluj

Premiul Juriului – Florin Rotaru, Buzău

2. PARODIE:

Premiul I – Daria Dumescu, Iași

Premiul II – Petru Ion Florin Vasilescu, Craiova

Premiul III – Vasile Larco, Iași

Mențiune – Gheorghe Bâlici, Chișinău

3. RONDEL UMORISTIC:

Premiul I – Grigore Chitul, Bistrița

Premiul II – Petru Ioan Gârda, Cluj

Premiul III – Maria Chirtoacă, Câmpulung

Mențiune – Eugen Deutsch, Iași

Premiul Consiliului Județean Alba – Gheorghe Bâlici, Chișinău

4. SONET UMORISTIC:

Premiul I – Petru Ion Florin Vasilescu, Craiova

Premiul II – Petru Brumă, Constanța

Premiul III – Ion Moraru, Galați

Mențiune – Gheorghe Șchiop, Porumbacu de Jos

Premiu special – Maria Chirtoacă, Câmpulung

5. PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ:

Premiul I – Vasile Larco, Iași

Premiul II – Lucian Domșa, Aiud

Premiul III – Maria Berciu, Baia Mare

Mențiune – Calotă Rodica, Tg. Jiu

Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara – Grigore Chitul, Bistrița

Premiul I – Any Drăgoianu, Țânțăreni-Gorj

Premiul II – George Eftimie, Buzău

Premiul III – Petru Brumă, Constanța

Mențiune – Eugen Deutsch, Iași

Premiul special al Bibliotecii Județene Alba – Florian Abel, București

Premiul special al Clubului Umoriștilor Alba Iulia – Laurențiu Ghiță, București

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*