Elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au participat astăzi la Serbările Naționale – Țebea 2022 dedicate memoriei lui Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 150 de ani.
Manifestările s-au desfășurat pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, la Panteonul Moților de la Țebea.
În cadrul manifestărilor a avut loc și o ceremonie militară și religioasă, fiind oficiată o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu și depuse apoi coroane de flori la mormântul eroului național.
Elevii colegiului militar au făcut parte alături de militari din cadrul Batalionului 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu” și personal din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, din Garda de Onoare care a defilat la finalul ceremoniei, transmit reprezentanții Colegiului Militar din Alba Iulia.
Foto/Plutonier Claudiu Drăgan, Batalionul 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu”

Fii primul care comentează