Social-democratul Daniel Zdrânc, în calitate de părinte și albaiulian, a lansat o petiție pentru redeschiderea porților școlilor din municipiu, în afara orelor de program, astfel încât copiii și adolescenții să se bucure de terenurile de sport.
În lipsa acestora, în afara orelor de școală, copiii bat mingea între blocuri și mașini oprite, în parcări și pe străzi care deservesc zone pietonale, cu riscuri de accidentare și în condiții neadecvate.
Petiția este adresată primarului Gabriel Pleșa și membrilor Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, iar albaiulienii sunt invitați să o semneze, dacă își doresc același lucru.
”Curțile școlilor și liceelor reprezintă spații publice unde copiii și tinerii pot să facă mișcare zilnic, unde pot practica sporturi de masă și se pot recrea într-un habitat sigur, pe terenurile de sport, DAR acestea rămân închise, <<sub lacăt>>, în afara orelor de curs”, se arată în petiție.
Textul integral al acesteia poate fi citit
Curțile unităților de învățământ preuniversitar de stat din oraș trebuie să rămână deschise pentru ca elevii să poată să se adune la o partidă de fotbal, baschet, sau orice alt sport! Fiecare semnătură în plus reprezintă o șansă în plus de reușită. Semnează și tu petiția!
Organizația județeană a PSD Alba

Fii primul care comentează