Miercuri, 10 august 2022, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, au desfășurat activități preventiv-educative pe linia faptelor antisociale, în cadrul Școlii de vară desfășurată de parohia Micești în această perioadă.
Acțiunea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 1 Micești, locul unde se desfăsoară activitatea și au fost prezentate principalele infracțiuni sau acte antisociale săvârșite de către copii, consecințele legale, sociale și morale ale acestor fapte și diverse elemente legislative. De asemenea elevii au fost informați cu privire la acțiunile pe care jandarmii le desfășoară și li s-a adus la cunoștință implicațiile pe care faptele antisociale le-ar putea avea asupra viitorului lor.
În cadrul întâlnirii, un număr de 62 de copii s-au bucurat de interacțiunea cu jandarmii, le-au fost prezentat echipamentul din dotare și câteva tehnici de luptă și autoapărare.
Astfel de acțiuni vor continua și pe viitor și au ca scop informarea elevilor și prevenirea actelor antisociale.
La data de 2 martie 2022, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Cu ocazia acestei acțiuni, …
La sfârşitul lunii septembrie 2020, rata şomajului înregistrat la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a fost de 3,83%, cu 0,51 pp mai mare decât cea din luna anterioară. Numărul total de …
Printre oamenii luati de pe strazi se numara un copil de 11 ani dar si oameni trecuti de 60 de ani. Ei au fost gasiti de politisti sub cerul liber in Alba Iulia, Sebes, Vintu …
Fii primul care comentează