Lemn confiscat de polițiștii din Alba. Au fost zeci de controale și s-au aplicat peste 130 de sancțiuni

La data de 4 august 2022, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi, lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Alba și specialiști din cadrul ocoalelor silvice.

Cu această ocazie au fost efectuate 50 de controale, din care unul în fondul forestier, 40 pe drumurile publice şi 9 în locuri de depozitare şi de comercializare a materialului lemnos şi au fost verificate, în trafic, 167 autovehicule. Poliţiştii au aplicat, în total, 135 de sancţiuni contravenţionale, au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos și au constatat 3 infracțiuni la Codul Silvic.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*