Simona Săndulescu, o cunoscută artistă din Bucureşti, a fost găsită fără viață, noaptea trecută, în Lacul Morii din capitală, după ce a lăsat un mesaj de adio pe Facebook.
Potrivit Poliției, “La data de 6 august, în jurul orei 1.40, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată. La fața locului s-au deplasat polițiști cadrul Secției 20 și un echipaj de pompieri – scafandri, care au intervenit pentru scoaterea persoanei din apă.Totodată, un echipaj medical, în urma verificărilor, a constatat decesul. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.”

Potrivit societateamuzicala.ro, Simona Săndulescu a fost artist liric și instrumentist în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. A activat ca organist în concertele Orchestrei Naționale Radio, Orchestrei de Camera Radio, Corului Academic Radio și Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. Ca organist solist a susținut recitaluri la Sala Radio, Catedrala Sfântul Iosif, Universitatea Națională de Muzică, Biserica Italiană, Biserica Franceză, dar și în țară. A participat că organist în cadrul Festivalului „George Enescu” (ediția 2013) și în cadrul Festivalului RadiRo (ediția 2014). Activitatea sa este bogată și în domeniul muzicii de camera, susținând numeroase recitaluri camerale alături de artiști renumiți. Simona Săndulescu este Doctor în Muzică din anul 2010. A obținut acest titlu datorită elaborării tezei de doctorat cu titlul „Ilustrarea sintezei dintre vechi și nou în creația organistică românească din a două jumătate a secolului XX”. Prin această teza a adus la lumina creații organistice românești inedite și prea puțîn cunoscute ale unor compozitori români importanți: Sigismund Toduță (a realizat prima înregistrare a celor Șapte Corale de Crăciun), Alfred Mendelssohn, Myriam Marbé, Hans Peter Tűrk, Anatol Vieru (a realizat prima interpretare a „Elegiei” pentru saxofon și orgă), Carmen Petra-Basacopol, Șerban Nichifor, Ede Terenyi, Dan Dediu.
Dintre realizările sale ca organist este semnificativă contribuția sa la realizarea CD-ului „Oremus”, CD ce conține lucrări valoroase de muzică sacră în interpretarea Corului Radio dirijat de maestrul Dan Mihai Goia. De-a lungul timpului Simona Săndulescu a realizat numeroase înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Simona Săndulescu a fost totodată organist la Biserica Franceză „Sacré Coeur” din București.

Fii primul care comentează