Viața prin ochi de copil a fost genericul sub care la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-au desfășurat o serie de activități cu ocazia zilei de 1 Iunie, sărbătoridu-se copilăria – cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a candorii. Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla… absolut orice!
În organizarea acestui eveniment s-a pornit de la premisa că progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, practică a fiecăruia dintre noi.
În cadrul activităților s-a dezvoltat și s-a valorizat potenţialul creator al elevilor, stimularea aptitudinilor, nu numai prin activităţile de la clasă, ci şi prin participarea lor la un concurs de creaţie care să le solicite rezolvarea unor sarcini de lucru incitante, neconvenţionale, care să facă apel la imaginaţie, curiozitate, spirit critic şi de observaţie.
Astfel, elevii claselor primare și gimnaziale, îndrumați de cadrele didactice ale instituției, au realizat o serie de activități care au constat în pictură liberă pe folie transparentă și pe hârtie albă, activități muzicale, mișcare ritmată, la unison pe melodiile copilăriei în curtea școlii.
Luând parte împreună la această ZI, a devenit o clipă de neuitat, iar zâmbetul şi bucuria va transforma școala într-un loc plin de fericire.

Fii primul care comentează