România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile, a comunicat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Asta, după ce, pe rețelele de socializare, au apărut imagini cu persoane care cumpără baxuri întregi de ulei.
„România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile. Autoritățile sunt în contact permanent cu retailerii”, a spus, sâmbătă, Cărbunaru, citat de digi24.
„Am văzut că s-a iscat iarăşi o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei.Profit de această ocazie să le spun tuturor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă, că nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui, dar avem stocuri de ulei astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea ce le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Am o celulă de analiză, de criză la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem, verificăm stocurile şi de cereale, şi de alimente, şi de ulei”, a afirmat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.
Pe rețelele de socializare apar de câteva zile imagini cu cozi uriașe în magazine, în care oamenii cumpără baxuri întregi de ulei.

Fii primul care comentează