E toamnă și m-am gândit dacă să-mi organizez excursia de sezon în România sau undeva în Europa. Nu am știut ce să pun în balanță, așa că am început să caut și am rămas surprinsă să constat că România are foarte multe locuri unice în Europa. Și dacă am bănuit că România a fost binecuvântată cu o bogăție naturală sălbatică unică pe continentul nostru și dacă am bănuit că România a fost marcată adânc de-a lungul timpului de trecerea diferitelor culturi și civilizații, trebuie să recunosc că am fost foarte departe de ceea ce am găsit atunci când am căutat. Imagini de o rară frumuseţe, destinaţii istorice fermecătoare, întâmplări memorabile aparţinând civilizaţiilor trecute şi enigme pe care timpul le-a păstrat nealterate până în prezent. Curioși de ce am descoperit? Atunci când am tras linie, după mai multe zile de căutări, am aflat că:
– România are peste 12.000 de peșteri.
– În România se află singurul lac de origine vulcanică din estul Europei, fiind situat în căldarea unui vechi crater. Este vorba de lacul Sfânta Ana, din Munții Harghitei, în apropiere de Băile Tușnad.
– Timp de 390 de ani (1600-1990) România s-a dezvoltat încet dar sigur având cele mai fertile și roditoare pământuri din întreaga Europă; dacă am cultiva toate pământurile am putea ține lejer toată Europa cu cereale, legume, fructe etc.
– Pădurea Letea, aflată în Delta Dunării, este cea mai veche rezervație naturală din țara noastră. Pădurea a primit acest statut încă din anul 1938.
– Delta Dunării este cel mai tânăr pământ al Europei, aproximativ 13.000 de ani, vecin cu unii din cei mai bătrâni munți ai planetei, Munții Măcin. Este un petec de ape și pământ veșnic în luptă, mereu altfel, păienjeniș de canale, grinduri, gârle, lacuri, păduri și dune fluvio-maritime, aflate într-o amplă și permanentă metamorfoză.
– Romania se poate lauda cu foarte multe locuri, dacă nu unice în lume, cel puțin rare, iar unul dintre aceste locuri sunt Vulcanii Noroioși din Munții Buzăului. În Europa fenomenul este destul de rar, putând fi găsite doar câteva zeci de locuri în care el se manifestă, iar pe pe glob se cunosc în total circa 1.100 de vulcani noroioși.
– Mănăstirea Voroneț este supranumită „Capela Sixtină a Estului“, unicitatea și originalitatea fiind calitățile care-i atrag pe turiști să o viziteze.
– Publicaţia americană Cars Route a făcut un top al celor mai spectaculoase drumuri din lume şi Transfăgărăşanul este pe primul loc. Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe şi 27 viaducte, prin rezervaţia naturală Golul Alpin şi prin apropierea cascadei Bălea – în trepte, de aproximativ 68 de metri, cea mai mare de acest fel din România, la altitudinea de 1.230 de metri.
– De Legenda lui Dracula, nu vom scăpa niciodată. Dar asta nu e neapărat un lucru rău. Turiştii s-au îngrămădit şi anul acesta să vadă Castelul Bran, reşedinţa maleficului conte, cărţile despre România din umbra lui au continuat să fie scrise, iar filmele stau şi ele la rând.
– Cetatea Bastionară Alba Carolina este cea mai reprezentativă fortificație bastionară de tip „Vauban” din țara noastră și totodată cea mai întinsă din punct de vedere a dimensiunilor din România și de pe teritoriul de S-E al Europei.
Iar lista este mult mai lungă decât îmi permite spațiul editorial. Și dacă în general se simte tendința multora de a-și petrece vacanțele peste hotare, după scurta mea incursiune virtuală pe harta tării mele, când aud cuvântul ROMÂNIA, involuntar în faţa ochilor mi se perindă imaginea unui imaş de un verde crud, nişte mioare blânde pe-o coastă de deal, un ciorchine de strugure mare în poala bunicii, o ţărancă ţesând la război…Și revenind la scopul căutării mele, eu unde plec în excursie?

Fii primul care comentează