La data de 31 octombrie 2021, în jurul orei 11,10, un bărbat de 51 de ani, din comuna Sasciori, în timp ce conducea un ATV, pe raza localității Lancrăm, în direcția Alba Iulia – Sebes, a intrat în coliziune cu poarta unui imobil. În urma accidentului conducătorul auto a decedat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit Biroului de Presă al IPJ Alba.
SUMRD Sebeș a fost solicitat să intervină la un accident rutier, pe raza localității Lancrăm, strada Nouă. Este vorba despre un ATV, condus de un bărbat în vârstă de aprox 51 de ani, care a intrat în poarta unui imobil. La momentul ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării, bărbatul era inconștient, în stop cardio-respirator. La locul producerii evenimentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ cu medic. După aprox 45 de minute, din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia. Totodată, o persoană de sex feminin (soția victimei) fiind în proximitatea producerii accidentului, prezentând un atac de panică, a fost transportată la spital. Acesta nu a fost implicată în accident. Forțe alocate: 1 EPA și 1 Ambulanță SAJ cu medic, transmite ISU ALBA.
Peste 200 de poliţişti din județul Alba sunt, în continuare, la datorie, pentru ca minivacanţa de Rusalii să se încheie în siguranţă, iar manifestările care sunt organizate azi, în judeţul nostru să se desfăşoare fără …
Jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba sunt alături de persoanele aflate în nevoie în aceste frumoase zile de sărbătoare. Cadrele militare au donat anumite sume de bani pentru a cumpăra alimente și a …
În perioada 06-07 octombrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor …
Fii primul care comentează