VIDEO| Mircea Hava, pentru HotNews: Untold a fost o greșeală, dar cea mai mare greșeală a fost congresul PNL cu 5000 de oameni/ Cîțu nu va fi premier, pentru că nu-l va dori nimeni

Europarlamentarul liberal Mircea Hava a afirmat, într-un interviu acordat HotNews, miercuri, la Bruxelles, că decizia autorităților de a permite desfășurarea festivalului Untold de la Cluj a fost o greșeală, dar cea mai mare greșeală a fost organizarea congresului PNL cu 5.000 de delagați prezenți la Romexpo, la București, în condiții de pandemie COVID-19.

„Cea mai mare greșeală – „bă, frate, eu sunt șeful, fac ce vreau”- a fost acel congres cu 5.000 de oameni. Eu nu m-am dus. Și nu m-am dus pentru că roșu înseamnă roșu și azi și mâine, tot timpul. Adică cum, pentru noi, care suntem la PNL, nu este…? Că ne-a controlat… Cine a controlat, domn’e? N-a controlat nimeni pe nimeni. S-a făcut un simulacru de control. De ce? Pentru că trebuia ales cineva și să plece cineva. Asta este problema mare a României? Acei oameni care sunt acolo- pot să se supere și chiar îmi doresc să se supere pe mine – ar fi dat orice pentru ca o secundă în viața lor să fie miniștri sau ceva (…)” – a spus Hava.

Referitor la crearea unui guvern, în perioada aceasta, Mircea Hava crede că actualul candidat la funcția de premier, Dacian Cioloș, nu va ajunge prim-ministru, dar nici liderul PNL, Florin Cîțu, nu va obține un nou mandat.

Urmărește inverviul video cu Mircea Hava:

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*