Gabriel Pleșa a semnat acordul de înfrățire dintre Alba Iulia și municipiul Cetinje din Muntenegru

Am avut onoarea de a semna, în calitate de primar al Municipiului Alba Iulia, acordul de înfrățire cu municipiul Cetinje, alături de domnul primar Aleksandar Kašćelan. Ca țară membră a UE, România are obligația de a dezvolta cât mai multe contacte cu țările vecine, iar orașul Alba Iulia la fel. Consider că trebuie să fim cât mai deschiși la toate colaborările care ne fac cât mai vizibili, iar diplomația externă este o necesitate absolută pentru orice oraș european, nu doar pentru Alba Iulia.

Țin să îi mulțumesc Excelenței Sale, domnul Viorel Ardeleanu, Ambasador al României în Muntenegru, care a facilitat acest eveniment important pentru istoria comună a celor două municipii, Alba Iulia și Cetinje, și mă bucur că această ceremonie oficială a avut loc cu ocazia desfășurării Zilelor Culturii Românești, eveniment organizat de către  Ambasada României în Muntenegru.

Acest acord va contribui, în timp, la un schimb social, educațional, politic, economic și turistic general între cele două orașe, urmând să luăm de model fiecare dintre cele 2 administrații, modele de bună practică în diverse domenii. Municipiul Cetinje este atestat istoric de 500 de ani, capitală regală a țării, și perlă a turismului istoric pentru țara sa, ceea ce și noi vrem să dezvoltăm și să extindem major la Alba Iulia, în viitorul apropiat. Este un model care demonstrează că istoria prinde viață, iar turismul cultural-istoric poate aduce beneficii economice importante întregii societăți.

În această delegație oficială a municipiului nostru, m-au însoțit: domnul Marius Filimon – viceprimar, doamna Corina Rotar – consilier local, domnul Bogdan Medrea – consilier local, domnul Lucian Morgovan – consilier în Cabinetul Primarului, a transmis primarul Gabriel Pleșa.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*