Am luat cunoștință de faptul că în ultimele zile numărul câinilor vagabonzi a crescut din nou în municipiul Aiud, iar în prezent o echipă se află în teren pentru capturarea acestora.
Pentru buna informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
– Municipiul Aiud are un adăpost pentru câini. Adăpostul este gestionat de către un operator specializat, în baza unui contract. Operatorul intervine pentru capturarea câinilor în baza unui program prestabilit sau în urma sesizărilor persoanelor fizice.
– Este important să cunoașteți faptul că în majoritatea cazurilor operatorul nu va interveni pe loc la o sesizare. Nefiind asigurată permanența, în cazul în care constați un pericol iminent vă rugăm să apelați 112.
– Până în prezent au fost capturați 164 de câini, 144 au fost adoptați, iar 20 se află în adăpost.
– Probabil principala cauză a câinilor de pe străzi o constituie abandonul sau lăsarea câinilor liberi pe străzi. În acest sens, reamintim stăpânilor că abandonul constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei, iar accesul liber al câinilor pe domeniul public se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei.
– Sterilizarea câinilor aparținând rasei comune și metișii acestora este obligatorie. Nesterilizarea câinilor menționați anterior se sancționează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei
Adevărata problemă sunt oamenii care abandonează câini pe domeniul public. Soluția constă în aplicarea corectă a legii. În acest sens, trebuie accentuat faptul că locul animalelor nu este pe străzi. Avem un adăpost pentru câini și îi vom captura pe cei care se află în prezent pe străzi. Abandonul este deosebit de dificil de sancționat deoarece cei care abandonează câini, de obicei o fac noaptea și în locuri în care nu avem camere de supraveghere. Soluția în acest caz constă în obligarea tuturor stăpânilor de a-și steriliza câinii, conform legii. Avem în vedere organizarea unei campanii de informare, conștientizare și sprijinire a cetățenilor în vederea sterilizării câinilor, după care vom aplica legea sancționându-i drastic pe cei care nu o fac, transmit reprezentanții administrației locale.

Fii primul care comentează