Viceprimarul Emil Popescu: Continuă lucrările de extindere, reabilitare și modernizare a infrastructurii Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia
Prin extinderea și modernizarea clădirii centrului se creează condiţii pentru furnizarea de noi servicii de recuperare şi reabilitare funcţională: servicii de kinetoterapie, terapii de reabilitare, psihoterapie, terapii specifice individuale şi de grup, prin înfiinţarea de spaţii speciale dotate corespunzător.
În urma finalizării lucrărilor, serviciile sociale furnizate prin Centrul de zi pentru persoane vârstnice vor fi acordate unui număr mai mare de beneficiari. Astfel, diversificarea serviciilor acordate vârstnicilor cu probleme medicale şi cu recomandări de reabilitare/recuperare duce la creşterea numărului beneficiarilor direcţi şi indirecţi.
Raportându-ne la procentul de 11,22% de persoane cu vârsta peste 65 de ani din municipiul Alba Iulia şi faptul că există un singur Centru de zi pentru categoria aceasta de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate este necesară şi oportună realizarea obiectivului de investiţii.
Ca stadiu fizic, până la această dată, în principal, s-a desfăcut pardoseala, s-au dezafectat instalațiile termice, sanitare, electrice, s-a desfăcut tâmplăria, s-a demontat șarpanta existentă și parțial tavanele.
Valoarea contractului încheiat cu Casa Luc SRL Sebeș este de 2.630.424,36 lei, inclusiv TVA, termenul de finalizare fiind luna martie 2022, a declarat Emil Popescu, viceprimarul municipiului Alba Iulia.
Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 alocă 20 milioane euro pentru realizarea de software dedicat administrației publice locale! În cadrul Priorității 2 – O regiune digitală a Programului, care răspunde cerințelor Obiectivului specific 1.2 al politicilor de …
În cursul serii de marți, fata găsită moartă într-un apartament din Alba Iulia postase pe facebook, fără să știe că nu va mai avea mult de trait, un ultim mesaj. Trupul ei fără viață a …
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor …
Fii primul care comentează