Un bătrânel din Alba Iulia, beat zdravăn, s-a dezechilibrat și a ajuns de pe trotuar pe carosabil, unde a fost lovit de o mașină

La data de 13 august 2021, în jurul orei 12,20, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe strada Mureșului din municipiu unde a fost semnalată producerea unui accident rutier. Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 70 de ani, din Alba Iulia, în timp ce se deplasa pe trotuar, în calitate de pieton, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe carosabil, împrejurare în care ar fi fost acroșat de o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 de ani, din comuna Albac, județul Alba.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital. În urma testărilor privind consumul de alcool, pentru conducătorul auto a rezultat că nu se afla sub influența alcoolului, iar pentru pieton a rezultat valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*