Timp de două săptămâni, în perioada 27 septembrie – 10 octombrie, Galeria Centrului Cultural Poarta 7 este încântată să expună o selecţie largă de lucrări realizate de Mihai Pâslariu, un prolific artist român. Vor fi expuse aproximativ 70 de lucrări de diferite dimensiuni, realizate cu tehnici diverse, de la pictură în ulei la colaj, tehnici mixte dar şi obiecte-instalaţii.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 27 septembrie, orele 19.00 în prezenţa artistului şi a invitaţilor.
Mihai Pâslariu este un artist cunoscut pentru temele puternice pe care le abordează, de la suferinţă la relaţia om-animal, dar şi pentru interesul pe care-l acordă selectării materialelor cu care lucrează: în mâinile sale cutiile, vederile şi revistele vechi, timbrele, discurile de vinil trec printr-un adevărat proces de transmutare, devenind fundament pentru artă.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Mihai Pâslariu a fost deja acceptat de comunitatea artistică, având expoziţii diverse în ţară. Expoziţia curentă propune o selecţie din întreaga sa activitate de mai bine de cinci ani punând în vedere evoluţia artistului, unele lucrări fiind expuse pentru prima dată.
Expoziţia este cu vânzare.

Fii primul care comentează