Un detaşament din cadrul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba-Iulia, compus din 15 militari şi 3 mijloace tehnice, condus de căpitanul Marcu Daniel, acţionează în localitatea Ocoliş din judeţul Alba pentru sprijinirea populaţiei puternic afectate de fenomenele meteo extreme din ultima perioadă.
Militarii intervin, alături de angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, cu unelte genistice din dotare pentru deblocarea căilor de acces din localitate, înlăturarea din gospodării a aluviunilor şi a resturilor vegetale produse de viituri, potrivit unui mesaj al Forțelor Terestre Române.

Fii primul care comentează