Informare privind desfășurarea celei de a treia probei scrise din cadrul examenului de Bacalaureat în județul Alba. Câțiva candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă

La proba la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 au fost prezenți 2252 de candidați din județul Alba  din cei 2344 înscriși( 96% din totalul candidaților înscriși). 

 Proba s-a desfășurat miercuri, 30 iunie, în 12 centre din județul Alba. Nu au participat 92 de candidați. 

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Ultima probă, limba și literature maternă se va desfășura joi, 1 iulie 2021, de la ora 9.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

–

 

 

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*