La data de 27 mai 2021, în jurul orei 20.50, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au depistat un bărbat de 55 de ani, din comuna Doștat, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 28 mai 2021, în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Principală din Ighiu, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Un tânăr, de 27 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează