Vineri, 21.05.2021 s-a mai făcut un pas, mic la prima vedere dar care are importanța lui, pentru realizarea noii baze sportive din incinta Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Împreună cu colegii din Direcția Tehnică a Primăriei Alba Iulia ne-am întâlnit la amplasamentul investiției cu reprezentanții firmei care vor face proiectarea și execuția precum și cu reprezentanții companiilor de apă-canal, gaz și energie electrică. Au fost stabilite ultimele detalii necesare începerii etapei de proiectare și în maxim trei luni va fi gata documentația tehnică. Un sprijin important am primit din partea domnului Valeriu Cerbu, director al Colegiului HCC.
Investiția este realizată de Compania Națională de Investiții și baza sportivă va avea o suprafață de aproximativ 1508 mp (58m lungime și 26m lățime) și va fi dotată cu vestiare, împrejmuire și instalație pentru iluminat nocturn. Se vor putea practica mai multe sporturi printre care handbal, baschet, volei sau tenis.Mulți suntem legați emoțional de acest teren de sport. Îmi amintesc că în gimnaziu și liceu am jucat aici multe meciuri de handbal și fotbal în cadrul competițiilor care se organizau în acele vremuri între școli sau licee, a precizat Marius Filimon, viceprimar al municipiului Alba Iulia.

Fii primul care comentează