„Toți anii petrecuți în administrație m-au făcut să înțeleg că deciziile trebuie luate aproape de oameni și de dorințele lor. La aniversarea unității europene, din acest an, dar și a Independenței României, sunt convins că, pentru fiecare român și cetățean din oricare stat membru, Europa trebuie să însemne, cu adevărat, egalitate și soluții inspirate de la nivel local și regional.
Dorință există, posibilități sunt! Liderii Europei vor trebui să găsească, curând, soluții prin care se transformă real responsabilitatea comună în eficiență și măsuri care să ne ajute să trecem împreună peste crize ca cea din care încercăm să răzbim, indiferent de PIB sau unde ești plasat geografic. Iar România, prin independența ei, trebuie să stăpânească mai bine dialogul negocierilor, să știe să nu fie de acord – fără isterii patriotarde – atunci când lucrurile nu sunt în favoarea noastră.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!”, a transmis, duminică, 9 mai 2021, europarlamentarul Mircea Hava.

Fii primul care comentează