Doar 5 candidați au trecut de examenul scris, desfășurat pe 6 mai. Vorbim de întreaga țară.
24 dintre candidați sunt directori în funcție. Mai mult de jumătate din totalul posturilor. Cei mai mulți dintre ei, s-o spunem pe românește, nu au confirmat, deși majoritatea au concurat SINGURI pe post.
Iată de ce spuneam, acum ceva vreme, că e nevoie de concurs o dată la 4 ani, pentru posturile de conducere din administrație. Pentru că un concurs care-ți garantează postul pe viață te plafonează, deci nu e sănătos nici pentru cel care îl ocupă, nici pentru sistemul public, nici pentru cetățeni. Concursul pe viață e dușmanul sigur al eficienței și al autodepășirii în sistemul public.
Dincolo de evaluările anuale, care se fac, de cele mai multe ori, pur formal, trebuie să existe un termen la care răspunzi pentru mandatul asumat, un termen la care să reconfirmi că ești potrivit în continuare pentru post, dacă ești, un termen la care ești reconfirmat ca manager, dacă e cazul.
Organizatoric, concursul trebuie, evident, simplificat și orientat către ceea ce vrem să obținem de la un manager de instituție publică. Redatul unui text de lege, cuvânt cu cuvânt, e mai puțin relevant decât abilitățile de a pune în practică norma respectivă.
Pe lângă cunoașterea legislației, două aspecte ar trebui să ne intereseze, ca stat, la candidatul pentru funcția de conducere, cu ocazia concursului:
Aș puncta aceste două criterii considerabil mai mult decât redarea mot a mot a unui text de lege (80%-20%). Dacă știm ce să cerem de la candidat, vom avea și imaginea clară a ceea ce și-a însușit din legislație.
Reforma este o urgență, pe care ne-am asumat-o și o vom face. Avem treabă de făcut!
Alin Ignat, consilier de stat la Cancelaria primului ministru

Fii primul care comentează