După scurta vacanţă prilejuită de Sărbătoarea Învierii Domnului, colegii noştri îşi continuă treaba. „Alba Iulia fără noroaie” nu este o acţiune care trebuie terminată repede, ci este o acţiune care trebuie continuată în permanenţă, fiindcă avem peste 150 de kilometri de drumuri neasfaltate. Este o măsură temporară, menită să aducă un plus de confort celor care locuiesc în aceste zone. Atât cei care locuiesc în centrul orașului cât și cei care locuiesc în cartierele de case, trebuie să beneficieze de condiții normale de trai.
Încă de la începutul acestei campanii am reușit pietruirea străzilor din zonele Arex, Micești și Orizont, iar în săptămâna premergătoare Paştelui am reuşit să aşternem un strat nou de piatră pe străzile publice din zona Ana Ipătescu din Partoş. Chiar dacă, până nu demult, zona nu a fost considerată o prioritate pentru administrație, cu toate că este în plină dezvoltare, le transmit celor care locuiesc acolo că problemele lor nu vor fi ignorate. Împreuna cu Societate de Distribuție a Energiei Electrice, am demarat procedurile de extindere a rețelei de alimentare pe toate drumurile publice din această zonă.
De astăzi, utilajele primăriei municipiului Alba Iulia vor acţiona în cartierul Oarda de Sus. În primă fază vom repara străzile din zona Curături, unde se află şi Biserica Mare, respectiv Ciobănașului, Căprioarei, Colinelor, Șoimului, Făgetului, Gutuiului, Greierului, iar apoi trecem pe cealaltă parte a văii, pe străzile Tineretului, Cordovanilor, Mohorului, Zefirului, Ghisițele.
Vom aşterne un strat nou de piatră iar autogrederul şi cilindrul compactor vor îndrepta şi stabiliza partea carosabilă, a transmis, miercuri, 5 mai, primarul Gabriel Pleșa.
Prin votul exprimat la alegerile locale din 27 septembrie, ne-ați acordat încrederea dumneavoastră, mie și colegilor mei din Partidul Național Liberal și pentru asta vă mulțumesc încă o dată. Duminică, pe 6 noiembrie, mergem din …
CUM TE ÎNSCRII ÎN CONCURS? Ascultă Pro FM, de dimineață până seara, pe frecventele de 88.1 FM (ProFM Alba Iulia) si 94.9 FM (ProFM Regional). Prinde melodia grecească difuzată de DJ-ul PROFM și trimite repede …
Domnule Preşedinte, Onorat Senat, Dedublarea, minciuna şi laşitatea tind să devină „calităţi” definitorii pentru celebrul ,,copy-paste” Victor-Viorel Ponta, prim-ministrul unui Guvern pe cale să ajungă de tristă amintire în panoplia politică a României. În loc …
Fii primul care comentează