Gabriel Lupea, consilier local PNL Alba Iulia: Locuitorii municipiului așteaptă măsurile concrete promise în campania electorală

„Primaria Alba Iulia, a colectat din taxarea parcărilor publice în primele două luni ale anului, suma de 1.058.000 lei, echivalentul a cca 220.000 euro. În anul 2020, a fost colectată suma de 255.909 lei. Bani suficienți, pentru crearea de noi locuri de parcare, indiferent că vorbim despre parcări publice sau de reședință. Trebuie trecut la fapte, iar o soluție e reprezentată de sistemele modulare de parcare din oțel. Costurile de realizare și întreținere fiind foarte scăzute, eliberarea avizelor mult mai ușor de realizat și durata de viață lungă. S-ar putea ridica astfel de parcări, P+1; P+2, în funcție de zonă și spațiu. În locul centralelor dezafectate, in zona Cinema Columna, a blocurilor M, ori chiar zona Ampoi. Înainte de a taxa, o administrație sănătoasă trebuie să vină cu soluții pe termen mediu și lung, care din pacate însă, întârzie să apară!”, a transmis Gabriel Lupea, consilier local din partea PNL Alba Iulia.
Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*