O regulă simplă și clară de viață spune că înainte să primești ceva trebuie să oferi. Ea este valabilă și în cazul parcărilor și este inadmisibil să taxezi locurile nerezidențiale de parcare într-un oraș în care sunt de trei ori mai multe mașini decât parcări. Este, astfel, obligatoriu, ca prima dată să le creezi, amenajezi și chiar construiești (subterane și supraetajate), iar abia apoi să stabilești strategia de taxare a lor.
Consilierii PSD propun suspendarea aplicării taxărilor nerezidențiale, cu excepția zonei zero (zona roșie), în care trebuie să rămână incluse exclusiv parcările din perimetrul Cetății Alba Carolina și doar cele care deservesc acest obiectiv turistic, până la construirea primei parcări (subterane sau supraetajate).
Am observat cum, în ultimul drept la replică pe tema parcărilor, Gabriel Pleșa confundă comunicarea instituțională cu cea de la partid, transformând Primăria Alba Iulia într-o instituție eminamente politică. Oamenii nu vor să citească, în comunicatele de presă ale primăriei, redactate de persoane plătite din bani publici, ironii la adresa consilierilor locali ai PSD, ci motivul exact pentru care primarul Gabriel Pleșa a susținut cu vehemență, în campania electorală, neaplicarea taxării parcărilor nerezidențiale, până la construirea altora noi, iar acum face tocmai contrariul. Minciuna nu este soluția! Consilierii PSD Alba Iulia s-au opus, încă din mandatul trecut, regulamentului parcărilor publice cu plată, inițiat de viceprimarul Gabriel Pleșa în 2019, criticat de candidatul Gabriel Pleșa în 2020 și aplicat de primarul Gabriel Pleșa în 2021.
Consilerii PSD din Consiliul Local
al Primariei Mun Alba Iulia

Fii primul care comentează