Precizări din partea DSP, privind campania de vaccinare anti-Covid care se desfășoară la nivelul județului Alba

Până în prezent, la nivelul județului au fost solicitate și primite 14448 de doze de vaccin. 8227 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în faza I, 3225 de persoane au fost imunizate în faza a II-a și au fost efectuate 1978 de rapeluri. Diferența dintre numărul total de doze primite și numărul total al persoanelor imunizate reprezintă stocul de doze de vaccin ce vor fi utilizate în zilele următoare pentru imunizarea persoanelor înscrise în platformă și a beneficiarilor centrelor rezidențiale din județ, conform programărilor.

Precizăm că de la începutul campaniei de vaccinare și până acum la nivelul județului Alba au fost raportate doar 2 pierderi de vaccin (2 doze irosite) și, conform verificărilor, o singură persoană a fost imunizată în afara platformei. Acest lucru s-a întâmplat la Centrul de vaccinare Aiud (faza II) unde, într-una dintre seri, la finalul programului, s-a luat decizia vaccinării unei persoane neeligibile pentru a se evita astfel irosirea dozei rămase neutilizată după ce una dintre persoanele programate nu s-a mai prezentat, transmite DSP.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*