Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, atrage atenția asupra faptului că Planul Național de Redresare și Reziliență nu corespunde, în forma actuală, recomandărilor instituțiilor europene, exemplificând situația a două domenii importante – digitalizare și educație – pentru care sumele prevăzute sunt prea mici.
Planul Național de Redresare și Reziliență, întocmit de Guvern, trebuie amendat și aprobat de Parlamentul României, ca urmare a unui acord național între toți actorii relevanți din mediul politic, asociativ, academic, sindical și patronal.
”Viitorul este profund legat de digital, iar pentru modernizarea reală a României, prin investiția în educație, digitalizarea trebuie să fie o prioritate. Nu merge cu jumătăți de măsură. În această logică atragerea fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, reprezintă cheia pentru viitorul României. Din păcate, din nou părem să ratăm acest moment politizând un document cu caracter național și încălcând recomandările europene exact pe acele puncte legate de viitorul țării. Conform datelor disponibile, putem observa că pentru digitalizarea României au alocat direct doar 2,12% din totalul fondurilor alocate, la care se adaugă 0,6% pe zona de digitalizarea a IMM-urilor, deși recomandarea instituțiilor europene este de a aloca minim 20%, iar nevoia de informatizare și competențe digitale este tot mai necesară în contextul actual. Mai mult, deși termenul de digitalizare este evocat pe parcursul documentului, direcțiile de acțiune sunt similare cu proiectele existente, o parte fiind deja finanțate din fonduri europene sau din resurse externe”, a scris Victor Negrescu pe rețelele sociale.
Nevoia de digitalizare se resimte, de asemenea, la multe instituții publice din județul Alba. În perioada premergătoare pandemiei, cozile de la ghișee erau infernale. Astăzi, pentru respectarea măsurilor privind prevenirea îmbolnăvirilor, oamenii așteaptă afară, în fața clădirilor. Spre exemplu, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor, ce aparține de Instituția Prefectului, se formează aproape zilnic cozi. Pași importanți înspre digitalizare trebuie să facă și Primăria Alba Iulia unde, pentru ocuparea unor locuri rezidențiale de parcare, oamenii erau nevoiți să aștepte mai bine de 24 de ore.
Victor Negrescu a abordat și subiectul privind educația. ”La fel se întâmplă și cu educația, pentru care au alocat doar 3,18% din plan, deși recomandarea este de a aloca minim 10%. Un obiectiv fixat ca urmare a amendamentului depus de mine în Parlamentul European. Mai mult proiectele centrale menționate nu cuprind întreg spectrul de nevoi de finanțare iar obiectivele sunt modeste. Digitalizarea educației, creșterea competențelor digitale, modernizarea unităților școlare ar fi trebuit transpuse în proiecte concrete”, a mai transmis europarlamentarul de Alba.
Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu a susținut, din primăvară, necesitatea utilizării fondurilor europene pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale, achiziționarea de laptopuri sau tablete și pentru creșterea competențelor. Din păcate, la nivelul județului, circa 3.000 de elevi nu au putut desfășura școala online în actualul context epidemiologic, neavând la dispoziție laptop sau tabletă cu internet. Victor Negrescu s-a implicat activ, inclusiv în cadrul unui proiect social, în urma căruia au fost donate tablete educaționale românești copiilor care nu au avut posibilitate de desfășoare școala online.
Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie axat pe dezvoltarea și modernizarea României. Dacă încalcă recomandările instituțiilor europene, planul riscă să fie respins. Europarlamentarul consideră că documentul trebuie amendat și aprobat de Parlamentul României ca urmare a unui acord național între toți actorii relevanți din mediul politic, asociativ, academic, sindical și patronal.

Fii primul care comentează