O fetiță, în vârstă de 3 zile, din Zlatna, a fost adusă de ambulanță, vineri, în serviciul UPU, la ora 18:36, pentru respirație dificilă afirmativ, apărută după alimentarea cu lapte. Starea bebelușului a fost gravă din momentul sosirii în Unitatea de Primiri Urgențe, acesta fiind intubat și ventilat mecanic. S-a luat legătura cu centrele universitare, iar cazul a fost acceptat de Spitalul Clinic Județean de Urgenta Târgu Mureș. Deși s-au oferit toate îngrijirile medicale de specialitate necesare, starea pacientei s-a degradat, aceasta suferind multiple stopuri cardio-respiratorii. La sosirea echipajului din județul Mureș starea fetiței era atât de gravă, încât nu a putut fi transportată. Decesul a fost declarat la ora 02:00.

Fii primul care comentează