La data de 7 decembrie 2020, în jurul orei 02,30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acționau pe raza localității Sâncel, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează