Un bărbat din Alba Iulia a încercat să-și „recupereze” bunul pe care tocmai îl vânduse, dar nu a reușit să se „bucure” prea mult de el. Joi, în jurul orei 12:00, un bărbat din Alba Iulia a apelat serviciul 112 pentru a sesiza faptul că, mașina pe care o cumpărase în urmă cu puțin timp, lipsește din fața blocului. O patrulă de jandarmerie s-a deplasat imediat la adresa apelantului, iar în urma discuțiilor purtate, acesta a declarat că fostul proprietar al mașinii, un bărbat care locuiește în Alba Iulia, deține un rând de chei și este posibil ca mașina să se afle la el.
În cel mai scurt timp echipajul de jandarmerie a început verificările, iar pe strada V.Goldiș, au identificat autovehiculul, la volanul căruia se afla chiar persoana suspectă. Bărbatul a fost identificat ca fiind T.D., în vârstă de 26 de ani, iar acesta a declarat că a sustras mașina în dimineața acestei zile. Bărbatul ar putea fi găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor, au gtransmis reprezentanții jandarmeriei.
Noi imagini frumoase cu Cetatea Alba Carolina, filmate de la înălțime, se bucură de aprecierea internauților. Este vorba de un video realizat de Centrul de Imagine din Alba Iulia în care sunt prezentate o parte …
Organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba și CJRAE, Târgul Ofertelor Educaționale își propune familiarizarea elevilor cu posibilitățile de continuare a studiilor în sfera tehnologică, cu accent pe meseriile …
24 NOIEMBRIE 2022 10.00 Unitate, Continuitate și Independență în Istoria Poporului Român. 104 ani de la Marea Unire, 1918 – 2022 Simpozion național – deschiderea oficială Sala Unirii * Eveniment organizat de …
Fii primul care comentează