Industria HoReCa în ansamblul său a fost printre primele şi poate cea mai lovită de pandemia de Covid-19, fiind vorba de businessuri cu afaceri cumulate de peste 20 mld. lei anual.
Autorităţile trebuie să sprijine această industrie cu măsuri de genul suspendarea chiriilor şi a taxelor.
E nevoie de un program gândit pe termen mediu și lung, altfel ne vom confrunta cu un val de insolvenţe şi închideri.
Preponderent sursele de aprovizionare cu produse și servicii ale acestei industrii sunt locale și pot reprezenta salvarea pentru producătorii de legume proaspete, lapte, apă plată și minerală, carne, bere, vin etc., cele mai multe dintre aceste produse fiind produse în România.
La nivelul municipiului Alba Iulia și nu numai, se pot lua și accentuez „se pot lua” cel puțin două măsuri de sprijinire ale acestor business-uri.
1. Scutirea acestora de la taxa aferentă ocupării domeniului public, pe parcursul anului 2020.
2. În situația în care își vor relua activitatea după ridicarea restricțiilor, este necesară extinderea spațiului deținut pe domeniul public pentru ca distațarea meselor să fie făcută pe suprafețe mai mari față de cele deținute anterior, pentru a putea fi menținut numărul de mese.
Daniel Zdrânc, vicepreședinte PSD Alba

Fii primul care comentează