La data de 26 septembrie 2019, între orele 09.00 -14.00, Poliţia Municipiului Blaj a organizat, pe raza municipiului, o acţiune care a avut ca scop prevenirea faptelor de natură penală și contravențională și creșterea siguranței cetățenilor. Polițiștii au legitimat 93 de persoane, au verificat 76 de autovehicule și 8 societăți comerciale. Au fost constatate 37 de abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.890 lei, din care 6 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, 26 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Fii primul care comentează