„În urma verificărilor efectuate la fața locului de către polițiști, s-a constatat că una dintre cruci a fost dărâmată și că au fost rupte vazele de ciment de la alte patru monumente funerare . În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor in care s-a petrecut fapta, precum și pentru identificarea autorilor.”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Vințu de Jos, cel mai probabil la începutul acestei săptămâni. Nu se știe, deocamdată, care este valoarea exactă a pagubelor dar se speră ca cei care au comis fapta să fie prinși în cel mai scurt timp.












Fii primul care comentează