La data de 1 mai 2019, în jurul orei 14,15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier care a avut loc pe strada Principală din localitatea Mihalț, soldat cu pagube materiale.Un bărbat de 60 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra acestuia și a ieșit în afara carosabilului. Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează