Liceul Sportiv din Sebeș a trecut printr-un amplu proces de amenajare a spațiilor exterioare, primind la sfârșitul lunii noiembrie o curte amenajată așa cum se cuvine, cu bănci noi, cu pavaje, un teren de sport refăcut.
Propunerea pe care am făcut-o și am susținut-o, atât în Consiliul Local al Municipiului Sebeș, cât și în ședințele Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba, a fost de a nu se majora prețul la apă și …
La data de 12 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sebeș a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului, în vârstă de 33 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii …
CORUL NAȚIONAL DE CAMERĂ „MADRIGAL – MARIN CONSTANTIN”, RECITAL EXTRAORDINAR LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” – ediția a XVL-a, 25 mai 2025 Duminică, 25 mai 2025, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va participa la …
Copyright © 2026 | MH Magazine WordPress Theme by MH Themes

Fii primul care comentează